• Catedra microelectronica şi inginerie biomedicală de la FCIM nu-și permite să plece în vacanță. În parteneriat cu Asociaţia Obştească „Clubul ingineresc Micro Lab”, a organizat în perioada 4-22 iulie 2016 ediţia a III-a a Şcolii de vară „Dezvoltarea sistemelor Embedded”.

     

    Scopul școlii rezidă în instruirea studenţilor şi elevilor în domeniul dezvoltării abilităţilor de proiectare a sistemelor cu microcontrolere pentru aplicaţii specifice: Inernet of Things, Smart House, Autonomous driving & Hybrid vehicles etc. Au răspuns invitaţiei de a frecventa cursurile şcolii de vară 35 de persoane: 18 studenţi ai UTM, 8 liceeni din oraş şi 9 studenţi de la alte universităţi din ţară.

    – Ajunşi la a treia ediţie a şcolii de vară, putem constata că am întemeiat o tradiţie, a menţionat dr., prof. univ. Victor ŞONTEA, şeful Catedrei MIB. Iar tradiţia capătă noi valenţe. A sporit numărul doritorilor de a-și continua instruirea şi în vacanţă. De la un atelier pentru o perioadă de 5 zile, cum a fost la prima ediţie, anul acesta am organizat trei ateliere a câte 5 zile. Partenerii evenimentului – Departamentul „Embedded Development” al  locaţiei din Chişinău a Companiei „AROBS Transilvania Software” din Cluj şi Departamentul „Hybrid Electric Vehicle” al Companiei „Continental Automotive” cu sediul în orașul Iaşi, interesaţi de pregătirea studenţilor în domeniul sistemelor Embedded – ne-au pus la dispoziţie consumabilele şi articolele tehnice necesare.

    Lectorul superior Andrei BRAGARENCO, moderatorul şcolii, la finalizarea cursurilor școlii de vară a ţinut să precizeze:

    – În perioada 4-10 iulie, în atelierul nr. 1 cei 35 de cursanţi  au audiat de la angajaţii Catedrei MIB şi membrii „Clubului ingineresc Microlab” cunoştinţe elementare de programare în dezvoltarea aplicaţiilor cu microcontrolere. În cadrul celui de-al doilea atelier de instruire, din 11-15 iulie, angajaţii Companiei „AROBS Transilvania Software” au predat un curs intensiv specific aplicaţiilor cu microcontrolere „Bazele programării microcontrolerelor Embedded C” în limbajul C, ANSI C, cunoştinţe noi privind fazele de compilare a programului, structurile de date şi construcţiile funcţionale specifice. Iar angajaţii Companiilor „AROBS Transilvania Software”  şi „Continental Automotive GmbH”, timp de 5 zile, până în data de 22 iulie, în cadrul celui de-al treilea atelier didactic, i-au ghidat pe cursanţii şcolii să dezvolte un proiect cu microcontroler în format „Embedded C”, parcurgând toate etapele de elaborare: de la analiza de specificaţie până la asamblarea unui prototip”.

    La finele lucrărilor fiecărui atelier cursanții au primit diplome de participare, iar la închiderea școlii companiile participante le-au propus cursanților să colaboreze sub formă de intern-schip şi le-au făcut oferte de job part-Time, full-Time.

     

     

    001 007 008 011