• În instituțiile medicale din RM sunt peste 50 de mii de dispozitive medicale, din care cca jumătate sunt mai vechi de 15 ani. În lipsa specialiștilor în bioinginerie medicală, medicii utilizează doar 30% din performanțele dispozitivelor. Problema a fost abordată și la conferinţa „ICHTM-2016”, organizată de Catedra microelectronică şi inginerie biomedicală (MIB) a UTM, în cadrul căreia viceministrul Sănătății, Liliana IAŞAN, a subliniat necesitatea implementării managementului dispozitivelor medicale și lipsa acută de bioingineri medicali. Prof. univ. Victor SONTEA, şef Catedră MIB, ne oferă unele detalii despre situaţia privind pregătirea inginerilor în biomedicină.

     

    – Sistemul sănătăţii din RM include 426 de instituţii medicale publice (61 spitale cu 18803 paturi), 14 spitale private și 595 întreprinderi de ambulatoriu private, în care activează 13012 medici şi 24602 personal medical cu studii medii. În 2015 cuantumul resurselor financiare destinate sistemului a fost de 7 mild. 559 mil. lei, în creștere cu cca 9,4% față de anul 2014. În condiţiile crizei economice actuale, sistemul sănătăţii reuşeşte cu greu să asigure un acces adecvat la servicii de sănătate calitative.

    Managementul dispozitivelor medicale a devenit o prioritate în politica de sănătate a multor state, iar sondajele arată că, prin politici coerente, s-a obţinut o îmbunătăţire a raportului cost/eficienţă a utilizării tehnologiilor medicale avansate, creşterea siguranţei pacienţilor şi, nu în ultimul rând, sporirea calităţii actului medical. Gradul de dotare a instituţiilor medico-sanitare cu dispozitive medicale performante şi asigurarea unui nivel corespunzător de profesionalism al cadrelor medicale reprezintă instrumentele-cheie în asigurarea bunei funcţionări a sistemului de sănătate şi exercită un impact direct asupra eficacităţii funcţionale a sistemului, calităţii serviciului şi gradului de satisfacere a beneficiarului.

    Ingineria biomedicală este un domeniu interdisciplinar, în care științele inginerești cooperează în soluționarea problemelor specifice ale medicinii și biologiei. Tocmai de aceea cooperarea dintre personalul medical și specialiștii în inginerie, informatică și științe exacte este prioritară în soluționarea problemelor interdisciplinare, legate de modernizarea mijloacelor de tratament, cercetare medicală și managementul tehnologiilor medicale.

    Potrivit CareerCast.com (SUA), specialitatea inginer biomedical se situează pe locul 5 în topul celor mai bune 10 locuri de muncă pentru anul 2015, ținând cont de venituri, perspective de dezvoltare, mediu de lucru, stres, efort fizic depus. Specialiștii în domeniu constituie veriga de bază în fuziunea medicinii cu progresele tehnologice în următorii ani.

    Pentru a face față situației, Catedra MIB oferă studii de licenţă şi programe de masterat compatibile cu sistemul european de credite transferabile, ajustate la exigenţele învăţământului european la două specialităţi: „Ingineria sistemelor biomedicale” (licenţă) şi „Inginerie biomedicală” (masterat). În cadrul catedrei activează trei platforme didactico-ştiinţifice de excelenţă: Centrul Naţional de Inginerie Biomedicală, Centrul Naţional de Suport a Securităţii Nucleare şi Centrul Internaţional „Ingineria sistemelor microelectronice şi dispozitivelor biomedicale”. Studenţii noştri beneficiază de un mediu de învăţământ competitiv, în care aspectele teoretice sunt îmbinate cu excelenţa practică, care stimulează creativitatea, iniţiativa ştiinţifică şi tehnică, dezvoltarea personală şi implicarea activă a viitorilor specialişti în construirea unei societăţi bazate pe cunoaştere. Studenţii manifestă interes faţă de studii şi cercetare, participă cu succes la numeroase concursuri internaţionale, ceea ce denotă buna lor pregătire.

    Absolvenţii în domeniul ingineriei biomedicale pot asigura suportul tehnic pentru utilizatorii de echipamente clinice şi de tehnologie medicală, pot efectua întreţinerea acestor dispozitive, pot asigura utilizarea eficientă şi în siguranţă a dispozitivelor medicale; pot întreţine managementul tehnologiilor medicale şi pot elabora sisteme informaţionale medicale pentru susţinerea informaţională a proceselor de diagnostic şi tratament. În pofida faptului că sistemul public de sănătate are nevoie de cel puţin 300 de ingineri în domeniu, cu regret pentru această specialitate statul oferă doar 40 de locuri de studii (licență), din care doar 20 cu finanțare bugetară. În opinia noastră, pentru a redresa situaţia, în următorii 4-5 ani, pentru specialitatea „Ingineria sistemelor biomedicale” (licenţă) urmează să fie prevăzute câte 100 locuri de studii anual.

    În al doilea rând, trebuie de implementat în toată ţara experienţa acumulată la Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul Mamei şi Copilului. Acum 6 ani, în parteneriat cu UTM, a fost fondat Departamentul Inginerie Biomedicală, care contribuie la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale prestate de Institut prin eficientizarea managementului dispozitivelor medicale şi menţinerea unui nivel sporit al performanţelor şi securităţii acestui echipament, prin promovarea, dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor moderne de diagnostic şi tratament, prin instruirea personalului institutului, care utilizează acest echipament. Cu cheltuieli minime, se fac lucruri mari: o echipă din 10 bioingineri are grijă ca dispozitivele medicale să fie utilizate permanent în proporţie de cca 90-95 la sută, practic fără staţionări. De aceea este necesar, la prima etapă, de instituit în mod obligatoriu în toate spitalele raionale câte un serviciu de inginerie medicală și metrologie, care să deservească echipamentul biomedical din raion, să instruiască personalul, să monitorizeze utilizarea corectă a dispozitivelor şi să efectueze mentenanţa acestora.

    În opinia noastră, ar fi binevenită şi predarea unui curs special pentru medici și studenţii ultimului an de la facultăţile de medicină ale USMF „N. Testemițanu”, cu eliberarea certificatului respectiv, în funcţie de specializări. Noi suntem disponibili să facem acest lucru.

    P.S. Universitatea Tehnică a Moldovei a început pregătirea specialiștilor-bioingineri abia în 2006, odată cu introducerea specialității „Ingineria sistemelor biomedicale”. Dar până în anul 2005 specialitatea de inginer al sistemelor biomedicale nu a existat.