De la fondarea Oficiului Național TEMPUS, acum 22 de ani, la UTM au fost implementate 26 de proiecte finanțate de UE, a menționat dr. hab., prof. univ. Larisa BUGAIAN, prorector UTM pentru relații internaționale, la întrevederea oficială cu membrii echipei de experți ai Comisiei europene pentru educație, cultură, tineret și sport: dr. Jörn DOSCH, profesor la Universitatea din Rostock, Germania, și Jana BOBOKOVA, manager de proiect în compania de audit „Particip GmbH”, sosiți pentru a evalua eficiența proiectelor implementate în țara noastră.
Participanții la întrevedere – foști și actuali coordonatori ai proiectelor de care a beneficiat UTM, dr., prof. univ. Petru TODOS, prorector UTM pentru studii, dr., conf. univ. Valentin AMARIEI, prorector UTM, și dr., prof. univ. Victor ȘONTEA, șef Catedră microelectronică şi dispozitive semiconductoare a FCIM, au ținut să sublinieze că, grație programului TEMPUS, Universitatea Tehnică s-a aliniat la principiile Procesului Bologna pe multiple planuri, inclusiv privind sincronizarea învățământului superior la cerințele și exigențele UE, reformarea și modernizarea învățământului ingineresc, actualizarea planurilor de studii și a conținutului disciplinelor predate, implementarea noului sistem de diplome și anexele acestora, elaborarea sistemului universitar de asigurare a calității procesului de predare-învățare, structurarea învățământului superior bazat pe trei cicluri (licență, masterat, doctorat), dezvoltarea sistemelor de instruire online, educația în ingineria biomedicală, recunoașterea diplomelor și a perioadelor de studii, mobilitatea academică pentru profesori și studenți, formarea continuă ca parte componentă a învățământului pe parcursul vieții, crearea serviciilor Centrul Universitar de Formare Continuă și Centrul Universitar de Informare și Ghidare în Carieră, perfecționarea continuă a resurselor umane, fortificarea capacităților instituționale și dotarea cu echipament modern, dezvoltarea parteneriatului cu mediul de afaceri, consolidarea autonomiei universitare, învățarea centrată pe student ș.a.
La ședință au fost prezenți Tatiana LUCINSCHI, șef serviciu cooperări internaţionale, și Galina ȘELARI, director executiv al Centrului de investigații strategice și reforme.