• Oleg LUPAN – profesorul și omul de știință în fizica stării solide, microelectronică și nanotehnologii, titular al Departamentului Microelectronică şi Inginerie Biomedicală din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, UTM a trecut pragul a 10 000 de citări ale publicaţiilor ştiinţifice, conform platformei Google Scholar Citations (https://scholar.google.com/citations?user=ZbyMYRIAAAAJ&hl=en). Este primul savant din Republica Moldova care reușește această performanță, numele său figurând în lista celor mai citați cercetători din lume, realizată de Web of Science (WoS).

     

    Acest succes îl plasează pe prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN în TOP 1% mondial Highly Cited selectați în baza realizărilor și performanțelor excepționale pe tărâmul științei, propulsând astfel Republica Moldova, în premieră absolută, în fruntea acestei competiții internaționale. Pentru realizările științifice deosebite pe plan internaţional şi pentru aprecierea de care se bucură în cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei, cel mai citat savant al UTM și RM a fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (http://www.astr.ro/prof-dr-hab-oleg-lupan/).

     „La Universitatea Tehnică a Moldovei avem o echipă profesionistă, care se dedică totalmente activităților de cercetare științifică, își diseminează cunoștințele în rândul studenților de la toate cele trei cicluri universitare și colaborează fructuos cu cele mai prestigioase universități și centre științifice din întreaga lume – Germania, Franța, SUA, România, Ucraina, Rusia, Portugalia, Anglia, Olanda, India etc.”, declară savantul Oleg LUPAN, co-autor al peste 180 de publicații cotate ISI (SCOPUS, indicele H=52, citări>8300) din totalul de aproximativ 360, inclusiv un patent înregistrat în SUA pe nanosenzori și 10 Brevete de invenție – în Republica Moldova.

    „Grupul nostru lucrează la frontiera științei corpului solid, nanoelectronicii, nanotehnologiei, fizicii, chimiei și ingineriei biomedicale și se axează pe nanodispozitive absolut noi, inclusiv programabile portabile, extrem de influente și necesare. Această recunoaștere evidențiază impactul global pe care grupul nostru mic și Departamentul MIB, FCIM îl are în domeniul cercetării. Evident, aceste rezultate aduc și numeroase proiecte și finanțare internațională reală la FCIM, UTM, ceea ce permite crearea unor laboratoare noi, moderne și contribuie la fondarea/dezvoltarea Centrului de Nanotehnologii și Nanosenzori, care este unic în regiune, dar și la nivel global”.

    Dr. hab. Oleg LUPAN este titular la Departamentul Microelectronică şi Inginerie Biomedicală, Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică, activând în sânul UTM timp de 27 de ani, trecând toate treptele de formare – inginer-electronist, lector, conferențiar, profesor universitar. Peste  un sfert de secol dedicat educației tinerei generații și cercetării în cadrul unicei instituții de învățământ superior de profil ingineresc din R. Moldova! A activat și ca cercetător științific la cel mai mare Centru de cercetări științifice din Franța, CNRS, profesor, savant și expert invitat la prestigioase universități din SUA, Germania, Franța ș.a., poziții ocupate prin concursuri internaționale. Cercetările sale se concentrează pe elaborarea și integrarea nanomaterialelor în nanosenzori și dispozitive de dimensiuni sub 100 nm.

    Savantul cu renume mondial Oleg LUPAN este și absolvent al Universității Tehnice a Moldovei, la formarea sa contribuind profesori și mentori de mare calibru: prof. univ., dr. Victor Șontea (FCIM, UTM) – conducătorul tezei de licență; prof. univ., dr. hab., m.c. AȘM Teodor Șișianu (FCIM-UTM și IFA-AȘM) – conducătorul de doctorat; acad. Ion Tighineanu (IIEN, AȘM) – consultant la teza de doctor habilitat, dar și profesori de la CNRS, Paris-Franța; UCF, SUA. În activitatea de cercetare a beneficiat de o susținere solidă din partea programului NATO Science for Peace and Security, a Fundației Alexander von Humboldt, care i-a acordat o bursă de cercetare la Universitatea din Kiel, Germania și Institutul pentru Cercetări a Corpului Solid, Germania, dar și din proiecte instituţionale, subvenționate de Guvernul RM la UTM.

    Conform GoogleScholars (https://scholar.google.com/citations?user=ZbyMYRIAAAAJ&hl=en), co-autorii de top ai prof. Oleg Lupan sunt: prof. Lee Chow din SUA, prof. Thierry Pauporté din Franța, prof. Rainer Adelung din Germania, acad. Ion Tighineanu de la ASM, drd. Vasile Postica, prof. Bruno Viana din Franța, dr. Vasilii Crețu, prof. Yogendra Kumar Mishra din Danemarca, prof. Victor Șontea, drd. Nicolai Ababii, conf. Serghei Railean, prof. Beatriz Cuenya din Germania ș.a.

    Printre recenții discipoli ai prof. Lupan se numără drd. Vasile Postica (>90 publicații), dr. Vasilii Crețu (>50 publicații), drd. Nicolai Ababii (>45 publicații), drd. Nicolae Magariu (>10 publicații), drd. Alexandr Sereacov, MSc. Ștefan Maimescu, MSc. Tudor Zadorojneac, dipl. ing. Adrian Bîrnaz ș.a.

    În ultimii ani, echipa sa de cercetători în domeniul nanotehnologiilor pentru dispozitive nanosenzorice  a beneficiat de importante susțineri financiare, câștigând o serie de proiecte de cercetare și logistice, acordate de UTM, Guvernul RM, STCU, fundații internaționale. Recent, echipa a câștigat un proiect (NATO Science for Peace and Security Programme (SPS) under grant G5634 „Advanced Electro-Optical Chemical Sensors” AMOXES),  care permite procurarea unor echipamente moderne în valoare de peste 1 mil. de lei pentru Centrul de Nanotehnologii și Nanosensori la FCIM, UTM și oferă burse generoase studenților FCIM, care, prin cercetările științifice realizate sub egida prof. Oleg Lupan, contribuie la dezvoltarea fizicii stării solide, microelectronicii și nanotehnologiilor.

    Prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN – Ecce Homo!

    Felicitări, domnule profesor!

    Felicitări, UTM!