• Deși sesiunea de vară 2016 s-a încheiat, Catedra microelectronica şi inginerie biomedicală de la FCIM, în parteneriat cu Asociaţia Obştească „Clubul ingineresc Micro Lab” şi-au propus să organizeze în perioada 4-22 iulie 2016 ediţia a III-a a Şcolii de vară cu genericul „Dezvoltarea sistemelor Embedded”.

     

    Scopul este de a-i instrui pe studenţi şi elevi în domeniul dezvoltării abilităţilor de proiectare a sistemelor cu microcontrolere pentru aplicaţii specifice: Inernet of Things, Smart House, Autonomous driving & Hybrid vehicles etc. Invitaţiei de a frecventa cursurile şcolii de vară au dat curs 35 de persoane: 18 studenţi ai UTM, 6 liceeni din oraş şi 9 studenţi de la alte universităţi din ţară.

    Ajunşi la a treia ediţie a şcolii de vară, putem constata că am întemeiat o tradiţie, a menţionat la inaugurarea cursurilor dr., prof.univ. Victor ŞONTEA, şeful Catedrei MIB. Iar tradiţia capătă noi valenţe. A sporit numărul cursanţilor doritori de a continua instruirea şi în vacanţă. De la un atelier pentru o perioadă de 5 zile, cum au fost la prima ediţie, anul acesta vor fi organizate trei ateliere a câte 5 zile. Partenerii evenimentului – Departamentul „Embedded Development” al  locaţiei din Chişinău a Companiei „AROBS Transilvania Software”, Cluj şi Departamentul „Hybrid Electric Vehicle” al Companiei „Continental Automotive”, Iaşi, interesaţi de pregătirea studenţilor în domeniul sistemelor Embedded, ne-au pus la dispoziţie consumabilele şi articolele tehnice necesare.

    Lectorul superior Andrei BRAGARENCO, moderatorul şcolii, a ţinut să precizeze: „În perioada 4-10 iulie, în atelierul nr.1 cursanţii vor audia de la angajaţii Catedrei MIB şi membrii „Clubului ingineresc Microlab” cunoştinţe elementare de programare în dezvoltarea aplicaţiilor cu microcontrolere. În cadrul celui de-al doilea atelier de instruire, din 11-15 iulie, angajaţii Companiei „AROBS Transilvania Software” vor preda un curs intensiv specific aplicaţiilor cu microcontrolere „Bazele programării microcontrolerelor Embedded C” în limbajul C, ANSI C, cunoştinţe noi privind fazele de compilare a programului, structurile de date şi construcţiile funcţionale specifice. Angajaţii Companiilor „AROBS Transilvania Software”  şi „Continental Automotive GmbH”, timp de 5 zile, până în data de 22 iulie, în cadrul celui de-al treilea atelier didactic, vor ghida cursanţii şcolii să dezvolte un proiect cu microcontroler în „Embedded C”, parcurgând toate etapele de elaborare: de la analiza de specificaţie până la asamblarea unui prototip”.

    La finele Şcolii, companiile participante le vor propune cursanților o colaborare sub formă de internship, dar şi oferte de job part-time sau full-time.


    005 009 006 010