Alături de Oficiul Național Erasmus+ în Moldova, reprezentanții Departamentului Cooperări Internaționale al Universității Tehnice a Moldovei au promovat valorile europene prin intermediul proiectelor europene axate pe educaţie: doamna prorector Larisa BUGAIAN a prezentat proiectul Erasmus+ PBLMD, profesorul Victor ŞONTEA -proiectul TEMPUS IV BME-ENA, prorectorul Valentin AMARIEI – proiectul Erasmus+ TEACH-ME.
PBLMD (Introducerea învățării bazate pe probleme în Moldova: Spre consolidarea competitivității și șanselor de angajare ale studenților) este un proiect national, de consolidare a capacităților, care are ca scop îmbunatățirea calității metodologiilor de predare și învățare și a programelor de învățământ superior din Republica Moldova, și în acelașii timp sporirea relevanței acestora pentru piața forței de muncă și a grupurilor dezavantajate în societate. Proiectul are de asemenea o componentă de mobilitate în care studenții de la ciclul licență și cadrele didactice din Republica Moldova vor efectua vizite la partenerii proiectului din UE pentru a studia și a beneficia de instruire.
Scopurile proiectului BME-ENA (Învățământul în Inginerie Biomedicală în țările Parteneriatului Estic) sunt promovarea pregătirii profesionale în domeniul ingineriei biomedicale în ţările Parteneriatului Estic (Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia) prin crearea/modernizarea programelor de studii universitare; înființarea unor laboratoare în ingineria biomedicală; elaborarea materialelor educaţionale și punerea în aplicare a unui sistem de asigurare a calităţii şi de evaluare; consolidarea capacităţilor educaţionale prin mobilitatea profesorilor şi studenţilor.
Obiectivele specifice ale proiectului TEACH-ME (Crearea de e-rețele pentru promovarea e-predării în educația profesională continuă din Moldova) sunt crearea și stabilirea rețelelor de centre de educație continuă la instituțiile de învățământ superior partenere din Republica Moldova; elaborarea, testarea și implementarea a 2 noi cursuri/moduluri de învățare (Abordări pedagogice inovatoare și Platformă electronică de învățare pentru profesori; Reproiectarea modelelor existente de educare continuă (adaptarea la abordările educației mixte), testarea și implementarea acestora.
Manifesările vor continua până în ziua de 20 mai cu Festivalul Cultural European, unde publicul va avea ocazia să participe la o serie de activități artistice menite să ofere o imagine de ansamblu a diversității culturale europene și motto-ului Uniunii Europene „Unitate prin diversitate”, după cum a subliniat reprezentatul Uniunii Europene în Moldova, Pirkka TAPIOLA, în discursul de deschidere.